Picioruşe atârnând din paturi şi sunetele junglei – garda de noapte

De: Boti Máté, amic foto

Traducere: Klaudia Nagy, amic

Ora 3 noaptea. A venit timpul să intru în garda de noapte. Mi-am tras pe mine hainele şi am ieşit afară în noaptea înnegurată încă ameţit de somn. Amicii Medicali m-au întâmpinat primii, explicându-mi hotărât şi succint regulile: mi-au lăsat numărul de telefon pe care trebuia să-l apelez în caz de urgenţă. Totul este în regulă.

Următorul meu contact a fost cu membrii gărzii de noapte care terminau tura uşuraţi, pentru a putea merge şi ei într-un final la culcare. Şi ei m-au primit cu un set scurt de instrucţiuni, mi-au explicat ce trebuie să fac şi la cine şi la ce să fiu mai atent. Apoi, lăsând în urmă jurnalul gărzii de noapte,  s-au retras în dormitoarele lor.

După câteva minute a sosit şi colegul meu de gardă, puţin întârziat, cu mari planuri pentru restul nopţii. În timpul dintre rondurile orare de verificare a copiilor, va picta. Şi eu mi-am făcut planuri, să desenez pe scrisorile pentru copii. Pentru un băieţel căruia îi place să călărească, îi voi desena un armăsar care zboară ca vântul şi ca gândul. Ieri dimineață, amicul poştaş al taberei mi-a spus că el încă nu a primit nici o scrisoare de la nimeni, îi voi desena şi lui o scrisoare, pentru că fiecare dintre noi trebuie să primească scrisori.

Surprinzător de repede arătătorul ceasului a atins partea de sus a cadranului şi am pornit să ne facem rondul. Cu lumina difuză a lanternei am examinat fețele adâncite într-un somn profund. Am verificat dacă vreun copil este transpirat, dacă tremură sau dacă prezintă alte simptome. Dar am găsit doar poziții de somn inedite, copii dezveliți și pe jumătate atârnând din paturi. Astfel a început marea noastră misiune: acțiunea de învelire a copiilor cu păturile lor.

Timpul dintre rondurile de noapte l-am petrecut cu activitățile planificate dinainte și cu ascultarea și căutarea sunetelor nocturne. Probabil că în apropiere, se ascundeau în copaci păsări, dintr-o specie specifică junglei, care cântau surprinzător în noapte. Nici lacul nu a rămas în liniște, mii de broaște așteptau venirea dimineții cu glasurile lor.

S-a lăsat o ceață deasă pe întreg teritoriul taberei. Noi citeam notițele lăsate de colegii din gărzile anterioare, râzând din când în când încet. Am scris și noi  câte ceva, despre lucruri serioase, însă într-un mod amuzant.

Începea să se lumineze de ziuă și am observat ceva ciudat în casa fetelor mai mari. Una dintre fete dormea cu ochiul stâng partial deschis. Însă chiar și așa respirația părea normal. L-am întrebat curios pe colegul meu amic dacă este normal așa ceva. Mi-a răspuns că da, însă eu eram foarte contrariat. La următorul rond am găsit fetița la fel. Nici nu s-a mișcat în timpul dintre ronduri, a trecut totuși o oră. M-au năpădit gânduri și îngrijorări, poate are ceva și nu este bine. Ca să mă conving că totul este în regulă, am trezit-o delicat și am întrebat-o dacă se simte bine. M-a privit confuză și mi-a răspuns că este bine. I-am explicat rapid motivul pentru care am trezit-o atât de devreme. S-a jenat puțin, apoi și-a închis ochii și și-a continuat somnul.

Colegul de gardă a râs copios pe seama mea, când i-am povestit că am trezit fetița pentru a o face să doarmă cu ambii ochi închiși. Apoi a notat totul în jurnalul de gardă.

Din fericire nu a fost nevoie să chemăm medicul de gardă toată noaptea.

Deci, amicii din Tabăra Yuppi au grijă de copii (și de cei doi cai ai taberei) și noaptea. Sunt atenți la simptomele hipoglicemice, răspund la nevoile copiilor, dar se asigură și ca ochii copiilor să fie închiși în timpul somnului ☺