Cum să-l ajuți pe colegul tău diabetic

Bună!

Eu sunt Boróka și îți scriu deoarece sunt sigură că nu de mult un coleg sau un elev de-al tău a devenit diabetic și probabil nu știi ce, de ce și cum se întâmplă. Și eu sunt asemenea lor. La fel ca și tine, și cei din jurul meu se confruntă cu aceleași întrebări. Lasă teama. Am să-ți împărtășesc câte ceva din experiența mea, ca atunci când colegul sau elevul tău va avea nevoie de ajutor, să știi să faci pasul potrivit și să acționezi.

• Nu întreba de mai multe ori dacă aș dori să gust și eu atunci când mănânci ceva dulce. Sunt legată de o dietă care presupune șase mese pe zi, fără doar și poate. Te rog, nu îmi îngreuna meniul, care deja este destul de greu.
• Nu mă întreba dacă din cauza excesului de zahăr și dulciuri am devenit diabetică. Nu știu nici eu cu exactitate de ce am devenit diabetică. Sunt multe motive. Poate cu timpul o să știu, o să-mi dau seama.
• Dacă observi că mă simt rău, amețesc, sunt somnoroasă, dacă în timpul orelor sau pauzelor am băut multă apă, să anunți dirigintele chiar atunci; ajută-mă să merg până la cabinetul școlar, ca să pot primi ajutor. La diabetici nu este de joacă senzația de rău.
• Sigur ai să observi cum mă „înțep” de mai multe ori pe zi. Când în buricul degetului, când în altă parte al corpului. Din deget, cu ajutorul unui aparat de măsurat, îmi măsor nivelul zahărului din sânge. Cu ajutorul informației, știu câtă insulină să-mi administrez sau poate să consum mai mulți hidrați.
• Insulina este acel ser care este produs de organismul tău, dar nu și de al meu. Fiind un element important pentru a trăi, sunt obligată să mi-l introduc singură în organism.
• Când mă înțep, mă doare? Crede-mă, nu este plăcut, dar după un timp mă obișnuiesc și e mai bine, după care devine o parte din viața mea.
• Când îmi administrez insulina, ai putea să mă ajuți? Normal. Singură pot să mi-o administrez numai în burtă sau în picior, dar nu pot tot timpul numai acolo. De aceea, îmi poți ține brațul, lucru la care nu-mi strică un pic de ajutor. De exemplu, pe mine mă ajută colega mea, Blanka: după ce îmi prinde brațul, pot să-mi „înțep” insulina simplu și ușor. Și tu îl vei ajuta pe colegul tău diabetic, cu siguranță!
• Ții o petrecere la tine acasă sau în oraș și îți dă bătăi de cap dacă să-l chemi sau nu și pe colegul tău diabetic? Nu te întreba, cheamă-l! Nu-l lăsa pe dinafară la petreceri sau voie bună din cauză că e bolnav. Nu și-a pierdut cheful și nici nu a devenit sensibil, doar că trebuie să fie mai atent cu el însuși. Crede-mă, nu dorește altceva decât să uite chiar cât de puțin cum se trezește zi de zi, luptând și încercând să se simtă ca cineva de vârsta lui, un adolescent sănătos.
• Măsoară-mi imediat nivelul de zahăr dacă am leșinat! Probabil sau chiar sigur, pentru astfel de cazuri vei găsi instrucțiuni lângă aparatul de măsurat. Eu personal, am. Du-mă repede la cabinetul medical din școală sau, dacă nu ai această posibilitate, cheamă ambulanța, dar sună și la numărul de telefon din tocul aparatului de măsurat nivelului de zahăr sau scris în telefon. Cu astea chiar ai putea să-mi salvezi viața!

Sper că am putut să-ți fiu de ajutor în acest proces, de a fi mai familiar cu „cel mai nou prieten” al colegului tău, diabetul. Acum îi poți fi de ajutor. J