Sindromul PostYuppi

Scris de: Júlia, Amic Gazdă

Ultima noapte fusese atât de liniştit încât devenise deja suspect. Chiar foarte suspect. Adolescenţii erau deja demult sub plapumă însă noi voluntarii nu reuşeam nici cum să ne dezbrăcăm de rolul de amici. Poate că nici nu era cazul sau mai degrabă nu vroiam, căci a fi amic e un lucru extrem de minutat.

Cea de-a ultima seară am petrecut-o zăcând ca şi razele soarelui sub stele fluorescente pictate cu grija pe pânza cerului. Cu mic, cu mare am povestit despre clipele cele mai frumoase, momentele culminante ale taberei, despre ce am învăţat aici şi ce putem duce cu noi acasă. Deşi porţile taberei se închid, ceea ce s-a întâmplat aici, experienţele şi amintire vor rămâne în sufletele noastre cu siguranţă precum stelele răsar pe cer în fiecare seară. Şirul de complimente şi mulţumiri au umplut deplin căsuţa noastră, feţele zâmbitoare fiind urmate din când în când de ochişori sclipinde. În acea seară toţi eram prieteni, ne încurajam unul pe celălalt şi ne înţelegeam chiar şi fără cuvinte. Mai presus de atât nu se putea. Noi în acel moment eram o familie de nedespărţit.

După stingere şi în urma discuţiei de seară între voluntari, mi-am dat seama ce înseamnă defapt Yuppi, ce înseamnă terapia prin experiențe şi că această minune nu se oferă doar copiilor ci şi amicilior. Tabăra Yuppi nu se poate explica pur şi simplu. Acesta nu este doar o tabără oarecare. Această tabără are suflet, te prinde sub aripi şi te ridică la stele.