Scena e a ta

Scris de: Boti Máthé, amic fotograf

Tradus de: Henrietta János, Klaudia Nagy – amici gazdă

Sfârșitul taberei se apropie, a mai rămas doar o provocare pentru locuitorii taberei: interpretarea propriei producții artistice pe scena teberei în fața a 100 de privitori curioși. Căsuțele au avut la dispoziție două activități pentru a-și uni ideile proprii și a se pregăti cu scopul de a distra plublicul, aducând la suprafață propriile talente și glumele cele mai populare din tabără.

Toată lumea s-a mobilizat, și-a pus la bătaie cele mai bune idei,  cu toții au luat parte energic la pregătirea costumelor și a decorațiunilor pentru a realiza un spectacol de care să fie mândru fiecare.

După cină a sosit marele moment: toți participanții taberei, atât adoleșcenții cât și amicii, și-au ocupat locul în sală, grupându-se pe căsuțe. Prezentatorii serii au fost doi amici, care au moderat cu eleganță programul de producții.

Publicul a avut ocazia să vizioneze un talent-show care cuprindea desen, dans și interpretare vocală, acesta fiind urmat de celebrele costumații din tabără expuse în cadrul unei prezentări de modă. Următoarea producție a fost o simfonie amuzantă cu cele mai haioase instrumente muzicale (printre ele un personaj purta o cască de motorciclist și dădea ritmul, lovind cu ea în perete). Căsuțele de băieți au sporit amuzamentul cu o parodie a zilelor de tabără, într-un spirit nebunatic și zgomotos.

Printre producțiile spectaculoase și haioase a fost una scurtă care prin simplitatea ei aproape s-a pierdut. Aceasta a fost spectacolul susținut de  fetele din căsuța doi, a căror prezentare am urmărit-o  încă din timpul pregătirilor. Au pornit cu multe idei pline de haz, au decis însă să micșoreze doza de amuzament oferind totuși  publicului un spectacol frumos. Prezentând activitățile taberei prin oglinda prieteniei, au arătat cum putem fi cu adevărat prieteni oferind ajutor celorlalți.

Consider că aceste prezentări ar merita o scenă mult mai mare, un public mult mai numeros, pentru că, departe de a fi un joc de copii, aceste producții au conținut valorile și încrederea în sine pe care copiii le-au dobândit într-o întreagă săptămână de tabără.

 

Szólj hozzá!